Ordonanța Militară nr.10. Ce se întâmplă cu interdicţiile de săptămâna viitoare

Publicat: 21 apr. 2020, 12:01 Autor: Hermina Hagianu News
Ordonanța Militară nr.10. Ce se întâmplă cu interdicţiile de săptămâna viitoare

România are în vigoare deja Ordonanța Militară nr. 9, iar autoritățile se așteaptă la ce e mai rău chiar după Paște, când numărul persoanelor infectate cu Covid-19 ar putea crește dramatic.

În acest context, autoritățile pregătesc o nouă ordonanță militară pentru a evita producerea unui eventual al doilea vârf al pandemiei, dar și pentru a menține un număr cât mai mic de cazuri de infectare cu noul coronavirus, relatează CanCan.

Măsurile Ordonanţei nr. 10

Una dintre principalele măsuri prevăzute de Ordonanța Militară nr.10 ar putea fi prelungirea suspendării zborurilor în și dinspre Spania cu încă 14 zile, începând cu 29 aprilie.

Potrivit modelului din ordonanțele anterioare, această măsură ar urma să nu se aplice zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, celor umanitare sau celor care asigură servicii medicale de urgență, servicii tehnice, precum și aterizărilor tehnice necomerciale, potrivit gândul.ro

O altă prevedere din Ordonanța Militară nr.10 s-ar putea referi la declarația pe propria răspundere: fie modicarea acesteia, fie a modului de completare.

De asemenea, și amenzile s-ar putea mări. În prezent, amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanţele militare sunt cuprinse între 2.000 de lei şi 20.000 de lei, iar pentru persoanele juridice: între 10.000 de lei și 70.000 de lei.

Publicat: 21 apr. 2020, 12:01 Autor: Hermina Hagianu News
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×